Ce v-aş ruga foarte frumos

În primul rând, pentru cei care vor să afle cine sunt şi cam care-i faza cu mine, daţi un click pe "Lex. şi nimic mai mult". Apoi, v-aş ruga să îmi lăsaţi feedback. Fie pozitiv sau negativ. Nu mă deranjază criticile. Vreau să ştiu ce am făcut bine, ce am făcut rău, unde trebuie să mai lucrez, ce aţi vrea să vedeţi de la mine, de-astea.
În rest, tot ce pot să zic e...
Enjoy!

luni, 26 noiembrie 2012

Parfumul trecutului

E noapte şi plouă. Eu mă gândesc la el. Stau în vârful patului cu hanoracul lui pe mine fără să mă intereseze că e cu trei mărimi mai mare decât am eu nevoie. Încă îi mai simt parfumul, chiar şi după ce am purtat acelaşi hanorac în ploaie aseară.
Stau şi mă gândesc la ieri, la pub-ul maică-sii în care m-a dus, la muzica veche şi la piesele lente, la atmosfera relaxată de duminică seara. Stau şi mă gândesc că, deşi am făcut atâtea împreună, asta a fost prima noastră întâlnire. Şi nu puteam să cer mai mult de la nimeni.
Viaţa mi-a arătat că, atunci lucrurile merg prost într-o parte, vor deveni mai bune în cealaltă. Karma există şi m-a lovit urât de data asta, dar nu contează preţul. Câştigul este infinit mai mare.
El, fărâma mea preferată din trecut, s-a întors după mine. S-a întors să-mi întindă o mână şi să-mi spună că s-a schimbat, ca a redevenit omul de care m-am îndrăgostit acum un an de zile. Nu regret nimic. S-a întors pentru că are încredere în mine, pentru că a realizat unde îmi e locul şi nu vrea să mă ştie pierdută. L-am primit înapoi din aceleaşi motive.
Eşti omul pentru care am lăsat lumina aprinsă pe hol de când te-am pierdut prima oară! Povestea continuă.

3 comentarii:

  1. E bine ca i-ai mai acordat o sansa , ca nu ai lasat orgoliul sa intervina in fericirea ta , ca totul e bine cand continua cu bine . Si-a dat seama ce fata minunata esti , si sper , si cred ca de acum te va aprecia infinit mai mult .
    Aveti grija de voi ! :*

    RăspundețiȘtergere
  2. cat de frumos :o3 postarea ta mi-a transmis o stare de bine :)

    RăspundețiȘtergere