Vremuri bune

M-am trezit şi ploua, aşa că m-am culcat la loc. Am mai dormit o oră şi am fost trezită. Afară era soare, dar era friguţ. Vremea de-afară m-a dus cu gândul la mare şi la dimineţile în care îmi beam cafeaua sprijinită de pervaz în camera numărul doi a aceleiaşi vile din aceeaşi staţiune în care m-am dus nouă ani la rând. Mi-a amintit de tine, de cum te rogi de mine de doi ani sa vin cu tine la mare. Aş vrea enorm să pot.
Mi-e dor de tine, de noi, de nopţile albe, de tot. Nu mai e mult şi o să avem toate astea înapoi.
Te iubesc! Şi asta nu se vindecă.