Pentru cititori

Vă invit să mă căutaţi pe http://screwed-again.blogspot.com. Plec de-aici pe perioadă nedeterminată.

Concediu

Plec o săptămână. Ne vedem miercuri.
Cius!

Ca niciodată

Am greşit? Poate. Poate că ai fost tot ce aş fi putut cere de la viaţă şi eu ţi-am spus să pleci. După un an şi zece luni, te-am etichetat scurt trecut. Am ales să îmi omor toate sentimentele pozitive şi să fug, să mă retrag în umbra noii mele vieţi, a noului meu început.
Mă simt singură şi goală pe dinăuntru. Nu mai am vicii. Plâng şi scriu. De-aia am plâns azi-noapte. Am plâns pentru că, după ce că l-am alungat pe unul dintre puţinii oameni pe care am fost în stare să-i iubesc, mi s-a luat dreptul la ce aveam.
Nu mai ştiu în cine să am încredere, nu mai ştiu încotro să alerg. Sunt confuză, sunt obosită, nu mai sunt om.
De ce? De ce toate astea? Poate că merit. Ştiu. Nu sunt perfectă. Rănesc oameni, dar chiar aşa? Nimic? La asta se rezumă tot? Nu mai merit nimic, lume? Viaţă, spre ce dezastru mă mai duci? Ne putem opri cinci minute ca să trag puţin aer în piept şi să spun că m-am bucurat ultima oară?
Ce sfârşit mizerabil! Dacă e să îmi luaţi tot, lăsa-ţi-mi măcar ce merit sau, dacă nu merit nimic, măcar nu mă lăsaţi singură.
Iar am început să plâng... Am nevoie de tot ce nu pot avea. Şi fericire de unde?

Indecisă

Trecutul prinde glas. Mi-e frică de ce spune.
Nu vreau să regret. Nu vreau să greşesc de data asta. Vreau să am o siguranţă fie ea cât de mică. Nu vreau să mă aflu în pericolul de a cădea în gol. Nu vreau. Şi de-aia mă mişc încet şi cu paşi mărunţi, pentru că încă nu sunt sigură de propriile-mi intenţii.
Mă induc în eroare eu pe mine. Iarăşi trebuie să aleg. Iar am să aleg greşit? Cel mai probabil. Şi de ce? De ce când totul merge bine, să meargă totul prost?
Pentru că vorbim de mine, iar eu asta sunt. Pentru că eu nu am nimic concret, doar chestii relative. Şi aşa va fi mereu. De ce? Nu ştiu.
M-am gândit la viitor, am visat şi eu la multe. Este momentul să îmi arunc viaţa pe geam şi să o iau de la capăt? Nu ştiu. Încă mă gândesc.

Sună a sfârşit

Mă trezesc dimineaţa obosită şi mă uit la ceas. Ora şapte. Mai vreau să dorm, dar nu reuşesc. Mă răsucesc pe o parte şi văd brăţara de la el pe încheietura mâinii mele stângi. Închid ochii şi zâmbesc.
Sunt fericită. Parcă odată în viaţă soarele îmi zâmbeşte cu toată gura, nu doar cu jumătate.
Aprilie a început cu el. Şi tare mi-e că pentru o mare parte din trecutul meu asta nu e bine.