Realitate

Frumuseţea-i trecătoare,

Niciun scop nu-i permanent.

Astăzi, viaţa pare-o floare,

Viciul e medicament.

Idealuri avem multe,

Luptăm pentru ce iubim,

Ne credem crai cu stele-n frunte...

Ne-am născut ca să murim.

Alţii ca noi ne omoară,

Sistemul ne îndoctrinează,

Banii sunt puţini în ţară.

Artistul meu mă desenează.

Religia nu mai răzbate,

Viaţa filmul l-a bătut,

Prea multe şanse au fost date.

Am uitat ce n-am făcut.

Sâmbătă

După o săptămână obositoare şi ciudată, o altă dimineaţă ploioasă nu mă lasă să ies. Muzică bună, ţigări puţine, nimic de mâncare şi haine strâmte. Casa e goală. Îmi fac o cafea.
Plouă.

Muzician

După mult timp în care nu l-am mai văzut, m-am întors în locul unde ştiam că am să îl găsesc. Şi era acolo. Acelaşi el şi aceeaşi chitară. Lumea se strânsese în jurul lui, iar piesele vechi pe care le-am ascultat şi data trecută aveau parcă mai mult farmec acum, că timpul a trecut. Felul lui de a rămâne neschimbat? Poate. Şi totuşi, asta îi era parcă toată frumuseţea, faptul că era acelaşi el la fel cum mi-l aminteam.
Lumea îşi lua vederi gratis. La fel ca a mea, cea pe care am luat-o ultima oară când am venit. Piaţa arăta la fel şi totul mirosea a vară şi a amintiri.
Azi m-am întors în locul unde l-am văzut prima oară. De-abia azi l-am cunoscut. Luca, italianul cu chitara.

Odată

Odată era lumea, acum nu mai este.
Realitatea nu îi face din viaţă o poveste
El nu mai e el, aşa cum el a fost
Şi ea nu se mai chinuie. Nu mai are rost.

Odată îl avea, acum nu-l mai doreşte.
Cât l-a iubit de mult, acum nu-l mai iubeşte
Situaţia le-a spus că nu a fost să fie
Din romanţă, filmul s-a făcut tragedie.

Odată plângea nopţile, acum nu îi mai pasă
De gesturile false sau de drumul spre casă,
De vorbe goale spuse alături de-o ţigară,
De gheaţa ei din vene sau de frigul de-afară.

Odată dădea totul doar să-l srângă-n braţe.
Acum a înţeles că-n lumea de paiaţe
Ce dansează-ntr-una şi nu se mai opresc
Adevăru-i scump şi nu mai e firesc.

A fost cândva a lui, dar s-a obişnuit
Cu faptul că el pleacă aşa cum a venit.
Odată erau ei, acum e numai ea
Într-o lume-n care el nu ştie ce vrea.

Zile reci

După o noapte lungă în care mi-a curs mai mult alcool prin vene decât sânge şi în care am plâns din toate prostiile ca mai apoi să râd de chestii cu adevărat triste, m-am trezit cu o ploaie rece şi ursuză bătându-mi insistent în geam.
M-am trezit a mia oară singură în casa nimănui, obosită ca dracu şi fără chef de nimic. Obişnuita cafea mi-a făcut mai mult rău decât bine. Pastilele nu îmi mai calmează durerea. Fumez şi îmi vine să arunc ţigările pe geam direct. Nu mă mai satisface gustul de tutun.
Vreau să ies afară. Şi unde aş merge? Şi cu ce m-aş îmbrăca? Şi corpul mă doare tot, fără să se gândească la faptul că mă obligă să rămân singură în casa asta mare şi goală fumând ţigările pe care nu vroiam să le fumez în secunda aia, dar nu aveam altă opţiune. Nimic altceva nu ar fi fost mai bun, dar în acelaşi timp, nimic nu putea să facă situaţia mai neplăcută. Şi minutele trec greu pe lângă mine.
Noaptea asta nu e cu nimic mai diferită de cea care a trecut. Termin încă un pahar din ce am băut aseară şi mă gândesc la cai verzi pe pereţi. Aberez şi devin incoerentă. Mă opresc.
Mâine cu ce va fi diferit de azi?

Nu sunt eu aia

Ştii, stăteam şi mă gândeam la discuţia din seara asta. Pe de-o parte, mă doare ca dracu ce mi-ai zis. Uneori, repezeala asta negândită răneşte, dar nu te blamez. Sunt la fel de vinovată, şi eu am momentele mele.
Am început să mă gândesc la faptul că poate nu va fi totul ca în visurile noastre, că poate într-o zi te vei sătura să tot stai să priveşti spre cer gândindu-te că într-unul din avioanele alea pe care le vezi aş putea fi eu, dar nu sunt. Ai să te plictiseşti de "nu ştiu" şi de "totul o să fie bine".
Ai să mă contrazici acum, dar poate că nu sunt eu aia care credeam noi că am să fiu. Nu ştiu. O singură certitudine mai am: te iubesc. Şi singurul lucru de care am nevoie este ca tu să ai nevoie de mine.