Ce v-aş ruga foarte frumos

În primul rând, pentru cei care vor să afle cine sunt şi cam care-i faza cu mine, daţi un click pe "Lex. şi nimic mai mult". Apoi, v-aş ruga să îmi lăsaţi feedback. Fie pozitiv sau negativ. Nu mă deranjază criticile. Vreau să ştiu ce am făcut bine, ce am făcut rău, unde trebuie să mai lucrez, ce aţi vrea să vedeţi de la mine, de-astea.
În rest, tot ce pot să zic e...
Enjoy!

sâmbătă, 1 ianuarie 2011

Nu ştiu cum ai reuşit

Am de gând să vorbesc despre tine în postarea asta. Despre tine şi despre toate lucrurile pe care le-ai făcut pentru mine în astea şapte luni jumate. Nu ştiu cum ai reuşit, dar simt nevoia de a-ţi mulţumi pentru toate astea. Şi simt nevoia de a spune tuturor că am dat peste cineva ca tine. Cineva care a reuşit să facă atâtea fără să aştepte nimic la schimb.
Să intru în subiect, nu? Eşti singurul care a reuşit să stea cu mine atât. Ai ştiut să fii acolo pentru mine în orice situaţie. Ai reuşit să stai după mine cât am fost plecată. M-ai înţeles şi m-ai ascultat de fiecare dată. Ai ştiut să priveşti dincolo de "ambalaj" şi mi-ai văzut adevărata personalitate. M-ai luat aşa cum sunt şi nu ai încercat să mă schimbi (nici să nu încerci vreodată!.. Întreabă de ce pe cineva care a încercat). M-ai făcut mereu să zâmbesc.
Mi-ai arătat că a meritat să am încredere în tine. Mi-ai arătat că mă iubeşti şi mi-ai băgat in cap că meriţi să te iubesc. Mi-ai arătat că îţi pasă. M-ai făcut să nu mai fiu eu şi, datorită ţie, mi-am schimbat părerea despre relaţii. Ai înţeles că nu ştiu exact ce fac în 99.9% din cazuri. Ai înţeles că, deşi mai fac şi prostii, te iubesc mai mult decât poţi să îţi imaginezi că te poate iubi cineva.
Şi mai sunt multe alte chestii. Ştiu că mai sunt, dar nu mi le pot aminti acum. Sper că nu te superi. Tot eu sunt aia care are toate mesajele şi care ţine minte data.
Pentru restul, nu, nu cred că am exagerat sau că am intrat în chestii prea personale. E a doua postare în care mulţumesc unui singur om şi, cum atunci nu am considerat că am spus prea multe, nici acum nu o fac.
Încă o dată, nu ştiu cum ai reuşit să faci toate astea pentru mine şi, sincer, nu mă interesează. Simt nevoia să îţi mulţumesc pentru toate astea. Te iubesc!

5 comentarii:

  1. sincer,sunt foarte fercita pentru tine. si intr-un fel invidioasa,nu am avut pana acum o relatie mai lunga de 2-3 luni :))
    sa va iubiti in continuare>:D<

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce taree >:D< Formati un cuplu minunat :x Si sunteti parintii meeeeei :x Si va iubeeeeesc :x Si ma iubiiiiiiiti :x =)). Si ioana ma iubeste pe mine si pe tatii.. si tatii pe noi 2.. si va iubiti unu` pe altu`. yeeeeee :x >:D<
    Tare postarea, ma >:D<

    RăspundețiȘtergere
  3. Si eu te iubesc..numai conteaza acum cum s-a intamplat totu dar noi sa fim sanatosi si trecem si peste asta>:D< te iubesc bai :x

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumoasa postare. Chiar i-ai aratat ca il iubesti cu adevarat.E un lucru bun asta.... faptul ca nu te ascunzi de persoanele din jur. BRAVO!

    RăspundețiȘtergere