Plictiseală!

Da, plictisită. Şi nu oricum, plictisită ca dracu. Minus două-trei persoane care m-au făcut să râd, nu doar să zâmbesc (şi aici se ştiu şi ei, şi ele), a fost un weekend de doi lei. Şi chiar asta vreau să zic.
Imaginează-ţi că stai întregul weekend pe net, telefon, blog şi alte de-astea. Imaginează-ţi că tot ce faci e să dormi, să dai şi să primeşti mail-uri, să scrii sau să corectezi ce au scris alţii, să faci şi să cauţi poze şi să te gândeşti la cai verzi pe pereţi. Bine, visatul cu ochii deschişi chiar mă ajută. Dar totuşi, cum mă simt?! Mă simt ca naiba pentru că nu am fost în stare să fac nimic în astea două zile. Nimic care să îmi placă pe bune şi mie. Şi nu e de bine pentru ca nu mă simt în largul meu. Mă simt închisă între patru pereţi (bej, nu albi) şi trebuie să mă obişnuiesc cu asta. Distracţie mare, nu? Nu! Chiar deloc! Şi m-am săturat!
M-am săturat de acelaşi film pe care îl văd la nesfârşit de câteva luni încoace. Aceeaşi plictiseală, aceeaşi monotonie, aceeaşi oameni, aceleaşi ţigări, aceiaşi prieteni şi aceeaşi eu. Toamna se duce şi nu o să mai fiu în stare să mă schimb. Ştiu asta. Iarna mereu e un anotimp mort, dar pur şi simplu m-am săturat! Vreau să plec, să mă plimb, să văd, să cunosc, să vorbesc, să râd, să plâng, să ţip, să sar, să scriu, să citesc, să cânt, să beau şi să fumez, vreau să uit şi să-mi aduc aminte, să schimb ceva la mine (şi o să schimb când o să mă hotărăsc ce). Vreau să fug şi să mă comport prosteşte, să cheltui bani, să nu mă uit înapoi, să nu îmi pară rău, vreau să fiu eu! Eu aşa cum vreau şi eu aşa cum simt. Eu cea fără limite şi fără păreri de rău.
Şi vreau asta pentru că mă plictisesc de mor.