Ce v-aş ruga foarte frumos

În primul rând, pentru cei care vor să afle cine sunt şi cam care-i faza cu mine, daţi un click pe "Lex. şi nimic mai mult". Apoi, v-aş ruga să îmi lăsaţi feedback. Fie pozitiv sau negativ. Nu mă deranjază criticile. Vreau să ştiu ce am făcut bine, ce am făcut rău, unde trebuie să mai lucrez, ce aţi vrea să vedeţi de la mine, de-astea.
În rest, tot ce pot să zic e...
Enjoy!

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Londra

Londra. Oraşul în care trăiesc şi care, cu bune şi cu rele, devine încet încet, deşi mă feresc să o zic des, oraşul meu. Da, oraşul meu cu lumea mea, cu zona mea şi cu prietenii mei.
Să nu mă înţelegeţi greşit. Nu renunţ la Bucureşti. Nu voi putea niciodată să găsesc ceva care să semene măcar cu Bucureştiul. Londra e diferită. Este o metropolă în adevăratul sens al cuvântului. E un oraş imens, aglomerat şi zgomotos, dar curat şi destul de ordonat. E locul în care nu va exista niciodată expresia "nu găsesc...". Aici găseşti tot ce vrei. Absolut orice. E oraşul în care nu o să stai în picioare în autobuz, în care nu o să te coste şapte euro să îţi pui şase pe cartelă şi oraşul în care nu vei rezista o zi pe tocuri. Şi se descurcă să fie genul ăsta de oraş la fel de bine cum se descurcă să fie metropola în care nu ai voie să-ţi laşi copilul să crească ca în Bucureşti, vara, pe străzi cu tot felul de prieteni şi tot felul de anturaje, nu se vând ţigări şi alcool minorilor şi, tot la fel de bine, cea în care îţi face garda observaţie că ai aruncat un chiştoc de ţigară pe jos.
E un loc mai plin de restricţii şi ştiu că voi o să ziceţi "mamă, ce naşpa!" dacă vă zic că am uniformă la şcoală în clasa a noua şi că o să mai am până termin a unşpea, dar cu bune şi cu rele, mi se pare ok. Aici, e libertate dintr-un singur punct de vedere. Aici, nu o să te bage nimeni în seamă dacă te îmbraci ciudat sau dacă nu ai asortat culorile şi nu o să se uite nimeni la tine pe stradă decât dacă chiar eşti îmbrăcat prea cumva. Iar ăsta, vă zic din experienţă că e un lucru al naibii de greu de făcut. 
Nu îi pasă nimănui dacă mâine cazi şi nu te mai ridici pentru că prietenii sunt puţini şi al dracului de greu de găsit. E total diferit de ce era în ţară. Dacă ai fi căzut mâine, în România, ai fi avut o sută de oameni care te-ar fi prins. Aici, ai avea doar unul. 
Nu e uşor să pleci, dar devine frumos după ceva timp. Sfatul meu, nu plecaţi din ţară pentru nimic în lume. Pentru că e locul în care v-aţi născut şi nimic nu va fi vreodată la fel cu locul ăla. Şi nu vă daţi seama cât e de greu să fii departe de ce iubeşti până nu plecaţi din România. Şi nu merită să pleci pentru nimic!

Un comentariu:

  1. Te cred.
    La tine e putin ciudat pentru va londonezii sunt mai reci si mai distanti deobicei.
    Adevarat, partea buna e ca nu se uita nimeni la tine daca arati nu stiu cum, dar partea rea e ca imeni nu te ajuta atunci cand ai nevoie sau cand cazi, vorba ta.

    RăspundețiȘtergere